Postat de Ina la 02.05.2020
De ce toată lumea vorbește despre training în videochat? De ce este training-ul atât de important? Află mai jos despre importanța training-ului și despre impactul pe care îl are, din perspectiva unui trainer, care a fost la rândul ei model de videochat.
Am început să lucrez în domeniul videochat-ului la vârsta de 21 ani, din nevoia de bani. Acum 10 ani nu existau atât de multe informații pe internet despre videochat, așadar din punctul meu de vedere era vital ca la studio să am parte de o persoană care să-mi explice în primul rând ce presupune activitatea de videochat, să mă ajute să traduc niște termeni specifici pe care nu îi învățasem la școală, o persoană care pur și simplu să mă sprijine din punct de vedere moral și să mă facă să mă simt că sunt mereu "safe". Ei bine, acea persoana nu a existat. Am avut un șoc și am crezut că acest job nu este pentru mine și că nu voi reuși niciodată să câștig bani mulți, deși se știa că din videochat se fac mii de dolari în perioada aceea. Eu am fost totuși norocoasă, am dat de un membru pe site care m-a ajutat foarte mult și care practic m-a ajutat să-mi dau seama ce trebuie să facă un model pentru a ajunge să se simtă în largul ei și să se bucure de acest job și totodată să-mi dau seama cum trebuie să fie un model astfel încât să ajungă la încasări foarte mari.
Probabil că multe dintre voi ați început deja să lucrați în domeniu, dar totuși vă regăsiți în mini-povestioara mea și multe dintre voi, care veți lucra în acest domeniu veți rezona cu mine.
Deși multe studiouri promit câștiguri foarte mari, în momentul în care ai început lucrul, îți dai seama că lucrurile nu sunt atât de simple precum credeai. Câștigurile nu se fac atât de ușor, membrii sunt foarte diferiți și își doresc lucruri noi, pe care tu poate nu le-ai experimentat până acum, au preferințe de care tu n-ai auzit niciodată și nici nu ți-ai imaginat că un bărbat poate fi atras de un anumit lucru.
Ca să faci performanță în videochat nu este de ajuns să fii frumoasă și să arăți bine. Ba chiar acest aspect este poate cel mai puțin important dintre toate.
De cele mai multe ori la teorie suntem ași, și avem impresia că suntem cele mai bune și ca le știm pe toate. Acum găsim totul pe internet, ne documentăm, citim bloguri despre "cum poți deveni cel mai bun model de videochat" și credem că este suficient pentru a ajunge la câștiguri foarte mari. Fetelor, vă spun sincer: de cele mai multe ori, practica ne omoară. De ce? Pentru că uneori nu avem inspirație, pentru că uneori avem o stare proastă și nu avem chef de muncă, pentru că uneori ne blocăm când vedem că e o zi proastă și efectiv nu știm cum să ieșim din acea stare, pentru că nu știm cum să abordăm diferite tipologii de oameni, pentru că nu avem experiență în anumite domenii, spre exemplu în BDSM și sunt multe persoane care au fantezii și caută persoane cu care să rezoneze din acest punct de vedere etc.
Ei bine, trainerul de videochat este acea persoană care stă cu tine pe toată durata shift-ului, care la început observă și după te ajută cu sfaturi. Este persoana pe care te poți baza mereu când ai nevoie de ajutor, este persoana care te va învăța tehnicile și metodele prin care tu să îți fidelizezi membrii. Te va învăța despre atitudinea pe care trebuie să o adopți, te va ajuta să-ți pui în valoare calitățile și să relaționezi cu diferite tipologii de oameni, cum să tratezi cu calm membrii mai puțin prietenoși sau recalcitranți. Un trainer bun este acela care va face toate aceste lucruri mulându-se pe personalitatea ta și care nu va încerca să te schimbe cu totul.
Când ai o stare proastă, sau când te plafonezi, trainerul este persoana care te va susține și te va "îmbărbăta", care îți va da un vibe pozitiv și te va ajuta să fii perseverentă.
Fetelor, recomandarea mea este să colaborați cu un studio care să aibă training de calitate, care să va ajute cu mai mult decât chestiile "basic". Dacă nu ați găsit acel studio pană acum, mai căutați. Un trainer foarte bun poate face diferența între 500$ și 5.000$ la perioadă, sau chiar mai mult.
Eu vă invit la mine, la Fabulous Agency, la o cafea, să povestim mai multe despre acest subiect, sau oricare altul vă frământă. Vei putea observa, prin cifre concrete și prin discuțiile cu modelele noastre, că noi suntem unul dintre studiourile care pune calitatea trainingului pe primul loc. Numai așa modelele ajung la câștiguri foarte mari.